Modul în care suntem programați la nivel transgenerațional creează niște efecte în viața noastră care, de multe ori, la alt nivel de ființare pe care îl avem, adică la nivelul sufletului cu care ocupăm acest corp, crează niște conflicte care ne fac să ne separăm de însăși viața pe care o avem.
Regresia în vieţi anterioare ajută la identificarea cauzelor care stau la baza unor evenimente care se derulează în viața unui om. Întâlnim influențe la nivel fizic și influențe la nivelul stării interioare a omului, stări care îl afectează în mod pozitiv sau negativ. În momentul în care într-o viață anterioară am trăit o traumă care nu a fost echilibrată și integrată în iubire, acele trăiri traumatice se perpetuează în viața sau viețile următoare, până în momentul în care ecoul pe care îl crează nu îl mai afectează pe sufletul întrupat.
În cadrul conferinței parcurgem împreună o călătorie de descoperire a valorilor noastre cele mai înalte și vom vedea cum aceste valori sunt reflectate în viața noastră, în acțiunile noastre, în alegerile noastre de zi cu zi, în obiceiurile și faptele noastre.
La nivel de câmpuri venim gata programați cu o mulțime de programe care formatează viața noastră în așa fel încât să închidem bucle energetice din trecut ale părinților noștri sau ale generațiilor din spate.
Stima de sine reprezintă modul în care te percepi, modul în care te poziționezi în raport cu tine, la nivel interior și la nivel exterior. Prin natura noastră umană căutăm continuu să atingem obiective prin care să acoperim acele nevoi din interiorul nostru sau din afara noastră. Între stima de sine și atingerea obiectivelor, indiferent de natura lor, există o legătură profundă, o legatură care este condiționată de natura programării noastre.
Conferința de echilibrare energetică are în vedere Lucrul cu Sine prin exerciții energetice specifice, prin care intrăm în relație cu noi, cu fiecare celulă, cu fiecare organ, cu fiecare funcție din corp.
Metoda de eliberare de sub influența și predestinarea vieții pe care o creează cele doua linii de familie la nivel de câmp asupra copiilor Vindecarea în Pântecul Mamei reprezintă un pas major în procesul de lucru cu sine, de eliberare din matrixul vieții, emoțional, mental și la nivel de câmp pe care îl creează prezența subconștientului celor 2 linii de familie.
Un seminar care se bazează pe metoda Timeline Healing Processes, în care veți conștientiza care sunt programele pe care subconștientul le depozitează și care vă creează destinul.
Seminarul “Vindecarea Programelor din Câmp” ne va oferi o imagine de ansamblu despre modalitatile prin care putem facem curățenie în câmpurile noastre, câmpurile părinților noștri, ale copiilor noștri, în câmpurile liniilor noastre genealogice, pentru a obține armonie în iubire la nivelul vieții personale.
Reprezintă conectarea la momentele cu mare încărcătură energetică, transformarea acelei energii prin repoziționare perceptuală. Călătoria prin viață poate să fie Conștientă sau în afara spațiului de Conștiență. Indiferent de natura ei, călătoria care ne-a adus în punctul în care ne aflăm în acest moment poate fi reprezentată printr-o multitudine de trăiri care se află stocate in câmpul nostru informațional.