Skip to content Skip to footer

SEMINAR ONLINE

Vindecare în pântecul mamei – Practică energetică

Durată

5 ore

Teorie și practică

sesiuni de teorie și practică

Preț

500 RON

Vindecarea în Pântecul Mamei

Metoda de eliberare de sub influența și predestinarea vieții pe care o creează cele două linii de familie la nivel de câmp asupra copiilor, Vindecarea în Pântecul Mamei reprezintă un pas major în procesul de lucru cu sine, de eliberare din matrixul vieții, emoțional, mental și la nivel de câmp pe care îl creează prezența subconștientului celor 2 linii de familie.

Cumulul de programe înregistrate în subconștient se transmite viitorului copil încă din timpul în care el se află în Pântecul Mamei. Tehnica de lucru „Vindecare în Pântecul Mamei” are rolul de a șterge toată această programare încă din sursă.

Procesele din cadrul tehnicii ne permit să lucrăm asupra bunicilor, părinților, asupra fraților și surorilor, asupra noastră, a soțului sau soției, asupra copiilor noștri, asupra nepoților și a tuturor generațiilor de dinainte de ei și a tuturor generațiilor care urmează după.

Prin metoda simplă propusă, putem să ne conectăm la orice persoană întrupată și destrupată și să realizăm procese de curățare, de armonizare și de vindecare la nivel de câmpuri.

Metoda schimbă la nivel profund, prin simplul fapt că interacționăm cu elementele de programare de bază, programe care fundamentează imaginea noastră din prezent și fiecare dinamică de manifestare pe care dorim să o schimbăm.

Metoda de lucru „Vindecare în Pântecul Mamei” s-a dezvoltat în timpul proceselor de curățare din cadrul programului de lucru pe memoriile celulare profunde (este vorba de formarea „Evolution Somato – Emotional System” / ESES). Toți participanții care au intrat în contact cu această metodă (atât la ESES cât și în taberele de vindecare) au simțit în timp real schimbările survenite atât la nivelul câmpului, cât și la nivelul corpului fizic și emoțional, iar schimbările au fost resimțite și în câmpul de familie, de către membrii acestora.

Noile științe (Noua Medicină Germană, Recall Healing, Biologia Totală etc) demonstrează că în cele 9 luni de dinaintea concepției, 9 luni din perioada sarcinii și 9 luni după nașterea copilului, se înscriu în câmpul și în corpul fizic ale fetusului (viitorul copil) toate programele de viață și programările care vor acționa precum ceasornicul la momente exacte în timp și spațiu în viața viitorului copil. Acel copil putem fi noi înșine sau oricine din familia noastră.

PRIN PRACTICĂ, AJUNGEM SĂ ÎNȚELEGEM CĂ PÂNTECUL ESTE PRECUM UN SPAȚIU LABORATOR AL FIINȚEI NOASTRE, SPAȚIU ÎN CARE ALCHIMIZĂM ELEMENTELE CARE NE FORMEAZĂ CA OAMENI, ELEMENTE CARE NE PREDESTINEAZĂ LA NIVEL DE DESTIN.

Prin metoda „Vindecare în Pântecul Mamei” se poate lucra:

  • cu sine însuși/însăși în perioada în care te aflai în pântecul mamei;
  • cu copilul/copiii (urmașii), cu copiii avortați, cu frați/surori;
  • cu mama/tata și liniile generațiilor trecute (inter și trans-generațional).

Identificarea programelor

 

În momentul concepției și pe parcursul procesului de dezvoltare al copilului în pântecul mamei, asupra celulei ou inițiale au loc influențe biochimice, vitale, emoționale, mentale și alte influențe de câmp de natură spirituală care vor „pre-destina” sau vor pre-programa experiențele viitoare ale copilului.

Pântecul Mamei este spațiul în care celula ou se dezvoltă pentru a deveni ceea ce ajunge să manifeste în timpul vieții.

Din acest motiv, lucrul asupra copilului în Pântecul Mamei este ca întoarcerea în punctul zero în momentul de dinaintea înscrierii programelor.

Este momentul cel mai potrivit pentru ștergerea programărilor de câmp care vor influența în viitor destinul copilului.

 

Tehnica de lucru „Vindecarea în Pântecul Mamei și al Tatălui” acționează la fel de eficient în oricare din cazuri (fie că se lucrează pe sine însuși sau pe ceilalți) întrucât spațiul în care se va lucra în timpul proceselor este exact acel moment din timp și spațiu din timpul formării fetusului.

Pântecul Mamei este o membrană care susține viața și dezvoltarea viitorului copil, iar timpul de formare a noii vieți este unic în timp și spațiu deoarece adună toate elementele din Univers pentru a amprenta din punct de vedere biologic, fizic, emoțional, mental și energetic viitorul sufletului care se pregătește de întrupare. Este un moment de o importanță crucială, întrucât destinul viitorului copil este legat la nivel de câmp de destinul întregii umanități, iar nașterea viitorului copil este un moment de mare însemnătate în pânza creației.

Ceva s-a schimbat profund în noi!

Scopul acestei Conferințe de Practică este să schimbe ceva în noi, să creeze un impuls de transformare. Și pe măsură ce repetăm practica, schimbăm pas cu pas fiecare amintire care ne-a amprentat, desfacem legăturile prin care ne-am legat, desfacem legăturile cu care am fost legați și strălucim. Strălucim în Lumină și Iubire! Liniște, Pace și Iubire!

Programul include:

  • Explicații și practica energetică – Vindecare în pântecul tatălui
  • Practica energetică – Vindecare în pântec pe linie transgenerațională
  • Practica energetică – Meditație de curățare de câmpuri

Programul se adresează:

 
  • celor care doresc să lucreze cu ei intens.

În măsura în care dorești să faci parte din grupul de lucru care face această minunată lucrare de familie, de neam și la nivel planetar, te invităm să achiziționezi conferința.

Este cale lungă să îmi amintesc de unde am început, dar sunt fericită unde am ajuns. Schimbările au venit pe toate palierele vieții mele.
Alexandru Antonie nu este doar formator, este magician, știe să facă minuni însoțindu-ne în cea mai importantă călătorie, spre noi înșine.

Elena Onu, Anglia

Mai multe detalii

După achiziționarea conferinței, ai acces imediat și nelimitat la ea în contul tău din site și o poți viziona pe orice device (laptop, tableta, telefon). 

Conferința durează 5 ore.

Alexandru Antonie

Trainer și Facilitator de proces

Terapeut și Coach

Fondatorul Programului de formare în coaching “Evolution Coaching System”

Fondatorul Programului de formare “Vindecare somato-emoțională prin regresii în vieți anterioare”, “Evolution Somato Emotional System”

Tabere de dezvoltare personală, program intens de lucru cu sine de 8 zile

Conferințe și seminarii în sală și online, mii de participanți

Ședințe unu-la-unu cu mii de oameni din țară și din străinătate

Impact: Sute de mii de oamenii prin terapii individuale, programe de formare, cursuri, conferințe, tabere și emisiuni TV.

„Fiecare client pe care l-am asistat în procesul de vindecare și care a dorit să se elibereze de limitări, condiționări și traume ce-l împiedicau să se iubească și să iubească, a început să-și manifeste propria esență, Iubirea.”

Alexandru Antonie

Go to Top